Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) notează că, după un început de an nefavorabil, impactul Covid-19 accentuează scăderea achizițiilor de autoturisme atât în Europa cât și în România.
Conform datelor comunicate de DRPCIV (Direcția de Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor), în luna martie au fost înmatriculate în România 6.654 autoturisme noi, cu 32,2% mai puține decât în luna similară a anului 2019. În opinia APIA, este o situație conjuncturală care, atât în țara noastră, cât și în Europa este cauzată, cel puțin pentru luna martie, de criza generată de pandemia Covid-19. În ceea ce priveste evoluția pe primul trimestru al acestui an, România inregistrează o scădere destul de importantă, de 21,9%, aceasta fiind ceva mai puțin amplă comparativ cu evoluția înregistrată în țările Europei de Vest (care reprezinta peste 75% din
totalul pietei UE).
Si in Europa, luna martie 2020 a fost, conform LMC Automotive, una de scadere extrem de puternica in tarile din Europa Vestica (-52,9%), cele mai mari piete auto inregistrand volume mult mai mici in comparatie cu luna similara a anului 2019. Astfel în Italia au fost înmatriculate cu 85,4% mai puține autoturisme, în Franta -72,2%, în Spania -69,3% și în Austria -66,5%. Aceasta scadere extrem de puternica, combinata cu cea inregistrata in primele doua luni din 2020, a dus la o evolutie generala negativa a pietei auto din acest grup de tari dupa primele trei luni din 2020, scaderea generala fiind de 27,1% comparativ cu aceeasi perioada din 2019.
Aceasta evolutie nefavorabila este explicabila atat de scaderea productiei de automobile realizata in Europa in anul 2019, respectiv -4,9% (conform Organizatiei Internationale a Constructorilor de Automobile – OICA), dar mai ales de oprirea productiei de automobile aproape in intreaga Europa, incepand cu mijlocul lunii martie ca urmare a crizei provocate de pandemia Covid-19.
Revenind la România, la categoria autoturisme rulate, cele 36.049 unitati inmatriculate in luna martie 2020 (de 5,4 ori mai multe decat cele noi), consemneaza o scadere de doar 3,6% fata de luna similara din 2019. Cu aceste date, pe ansamblul primelor trei luni din 2020, autoturismele rulate inregistreaza o scadere de 2,0% (cele noi -32,2% !). Ar mai fi de remarcat, in acest context, varsta medie a acestor autoturisme rulate care, in martie, 2020 a fost de circa 11,4 ani.