Chevrolet s-a retras din Europa, însă modelele Corvette și Camaro continuă să fie disponibile în anumite showroom-uri selectate, împreună că unele modele Cadillac. Tocmai de aceea, apariția unei noi generații de Camaro este capabilă a stârni ceva valuri și de această parte a Oceanului Atlantic, mai ales în condițiile unui Ford Mustang care abia ce și-a făcut, pentru prima dată în Europa, debutul oficial al vânzărilor.
Deși identitatea modelului a rămas inconfundabilă, formele s-au complicat destul de mult – de parcă GM a colaborat și cu un studio japonez de desene manga la designul noii generații. Americanii promit însă că aerodinamica a fost substanțial îmbunătățită, în urma a 350 de ore de testare în tunelul aerodinamic. Cu toate că arată mai agresiv, caroseria a intrat un pic la apă, atât în ceea ce privește lungimea, cât și lățimea sau înălțimea. A scăzut și masa proprie, cu cel puțin 90 de kg față de modelul ascendent, datorită utilizării aluminiul în construcția multor componente. Pe de altă parte, rigiditatea structurală a crescut cu 28%.
În privința motorizărilor, Camaro a primit la baza gamei un nou propulsor cu patru cilindri, de 2,0 litri și 275 CP. Accelerația de la 0 la 60 mph (96 km/h) va dura mai puțin de 6 secunde, apropiată de cea înregistrată de noul Ford Mustang cu motor EcoBoost de 317 CP, dar și cu o cilindree mai mare, de 2,3 litri, care va atrage după sine taxe superioare în anumite țări (inclusiv România). Consumul extraurban (după specificațiile americane) este mai mic de 8 l/100 km.
Urmează un V6, de asemenea nou, de 3,6 litri și 335 CP, care înglobează, pe lângă injecția directă de benzină, și un sistem ”Active Fuel Management” în premieră, care dezactivează doi dintre cilindri când nu există solicitări mari, pentru a reduce consumul de combustibil. Versiunea de vârf, numită SS, utilizează un motor de 6,2 litri, în configurația tradițională de muscle-car – V8 – cu o putere de 455 CP. Toate motorizările pot fi cuplate fie unei transmisii manuale cu șase trepte, fie uneia automate, cu opt.
Suspensia este nouă, dar într-o configurație similară generației precedente: McPherson în față și multi-link în spate. Sistemul Magnetic Ride Control este disponibil pe versiunea SS. Jantele de 18 inci sunt standard, dar în cazul versiunii SS vorbim de 20 de inci. Acestea ascund discuri de frână cu diametrul de 320 mm în față și 315 mm în spate pentru versiunea LT și 345/338 mm în cazul lui SS.
Habitaclul este în continuare masiv, ”îmbrăcând” pasagerii, dar sunt și diferențe esențiale comparativ cu generația anterioară. Tabloul de bord include un ecran color cu diagonala de 8 inci. O diagonală identică are și display-ul tactil central, de unde poate fi comandată cea mai nouă versiune a sistemului de infotainment MyLink. Un detaliu interesant apare și în cazul climatizării – inelele celor două aeratoare mari centrale au și rol de reglaj al temperaturii. Există și un selector care care permite șoferului să aleagă între diverse moduri de răspuns ale mașinii – ”Snow/ice” (zăpadă/gheață), ”Tour”, ”Sport” și, în cazul versiunii SS, ”Track” Nu în ultimul timp, frâna de mână tradițională a fost înlocuită cu o comandă electronică.