AUTOpro
Stiri Industrie

Noul Duster este un succes uriaș și contribuie din plin la rezultatele comerciale excelente ale Grupului Renault din prima jumătate a anului 2024

Grupul Renault a prezentat rezultatele comerciale pentru semestrul I al anului 2024, cu creșteri peste media pieței pentru brandurile Renault și Alpine și cu susținere importantă a cifrelor de vânzări din partea Dacia. Noul Duster a primit mii de comenzi fără ca mașina săă poată  fi văzută în showroom-uri de către clienți.

Rezultatele comerciale oferite publicului după prima jumătate din 2024 scot în evidență următoarele cifre:

  • Renault Group a vândut 1.154.700 vehicule, în creștere cu 1,9% față de perioada similiară a anului trecut;
  • Brandul Renault a înregistrat o creștere peste cea a pieței (+ 8,2%, pe o piață în creștere cu 5,5%), ajungând la 535.238 vehicule vândute. Renault își rezervă astfel în continuare locul 3 la nivel european și primul loc pe piața din Franța (autoturisme + vehicule utilitare). Creșterea vânzărilor de autoturisme (VP) se bazează în principal pe performanța înregistrată de modelele E-Tech full hybrid (+45% vs S1 2023), în timp ce pe piața vehiculelor utilitare, Renault este din nou lider, cu 171.202 vehiculele vândute (+19,2% vs S1 2023);
  • Marca Dacia a înregistrat, la rândul său, o creștere a vânzărilor de 4,0% vs S1 2023, până la 309.816 unități și rămâne în top 10 al mărcilor cele mai vândute din Europa. Sandero este modelul cel mai vândut pe toate canalele de vânzare;
  • Marca Alpine a înregistrat o creștere a vânzărilor de 47,7% (vs S1 2023), până la 2.569 unități, în special ca urmare a succesului versiunii A110 R Turini.

Vom trata aici în special performanțele mărcii autohtone Dacia, care, la nivel local, în primele 6 luni ale anului 2024 a înmatriculat 26.457 de vehicule, ceea ce reprezintă o cotă de piață uriașă, de 27,91%.

Iată cum arată top 3 vânzări Dacia în România, în funcție de modelele vândute în S1 2024:

  1. Duster – 9.391 unități (inclusiv Noul Duster, disponibil dinluna iunie);
  2. Logan – 8.325 exemplare;
  3. Sandero – 4.658 unități (inclusiv versiunea Stepway).
PREMIERA Test Drive noua Dacia Spring 2024

Spring rămâne cel mai vândut model pe piața vehiculelor 100% EV din România, cu 2.101 unități, în timp ce Jogger este cel mai vândut model din segmentul C (exceptând vehiculele SUV), cu 1.920 de vehicule comercializate în primele 6 luni.

Conform lui Xavier Martinet, SVP Dacia, Sales & Marketing, la nivel mondial (aș spune deocamdată în special pe Bătrânul Continent), noul Duster este extrem de bine primit. Sunt mii de comenzi de la clienți care nici măcar nu au avut ocazia să vadă mașina în realitate, adică înainte ca aceasta să ajungă în showroom-uri. Este o dovadă pe cât de clară asupra faptului că noul Duster este prima Dacia care atrage în primul rând prin design și abia apoi prin celelalte calități ale brandului – preț mic de cumpărare, costuri scăzute de întreținere, fiabilitate și robustețe etc.

Noul Duster sub brand Renault

Noul Duster va fi fabricat și la uzina Renault din Bursa, Turcia. De acolo SUV-ul va pleca pe piețe din afara Europei sub brandul Renault, așa că producția de la Mioveni a noului Duster nu este deloc pusă în pericol, mai ales având în vedere succesul uriaș de care a amintit chiar executivul Renault.

Despre rezultatul de 3 stele pe care noul Duster l-a obținut în urma testării de siguranță Euro NCAP, Xavier a explicat că este un scor la care se așteptau, dată fiind importanța mai mare atribuită sistemelor de asistență în acordarea calificativului final.

Dacia nu poate introduce sisteme avansate de asistență a șoferului, pentru că asta ar însemna o depărtare de la strategia Dacia – a oferi esențialul. Nu ai de ce să schimbi o strategie care, iată, dă cele mai bune rezultate din istoria Dacia de după 2004, de când marca a fost preluată de Grupul Renault.

Tot Martinet a mai afirmat, legat de electrificarea gamei Dacia, că planul este să fie introduse din ce în ce mai multe astfel de versiuni, însă în măsura în care piața va cere așa ceva. Deocamdată, Dacia vinde foarte bine variantele bi-combustibil (benzină + GPL), care vin cu cheltuieli reduse la rulare și care, în același timp, emit în medie cu circa 10% mai puține noxe decât versiunile corespunzătoare alimentate doar cu benzină.

În ceea ce privește extinderea gamei de modele Dacia, Martinet a afirmat că în 2025 va începe comercializarea SUV-ului Bigster, care face parte din segmentul C, unul pe care Dacia se pare că îl va extinde cu cel puțin încă model în anii următori. Asta pentru că se are în vedere menținerea și chiar creșterea profitabilității brandului Dacia. Asta în condițiile în care oricum marca autohtonă este cea care anunța anul trecut un profit din două cifre, o marjă la care mulți producători auto de volum doar visează.

Conform lui Xavier Martinet, Dacia va continua să ofere esențialul, va respecta și își va asculta clienții, va urmări tendințele pieței și se va adapta oricărui trend spre a-și păstra relevanța pe o piață tot mai dificilă, mai competitivă și aflată într-o continuă schimbare, cea mai serioasă pe care o vedem de la apariția automobilului.

Articole similare

Primul Alfa Romeo electric va fi un crossover înrudit cu Jeep Avenger. Debutul, în 2024 (cu video)

Mihai Morcovescu

Americanii au inventat cea mai albă vopsea din lume. Reflectă razele solare în proporție de aproape 98% (cu video)

Mihai Morcovescu

FCA și-a retras oferta de fuziune cu Renault

Robert Stan