Fiat lansează noul model 500 3+1, care aduce o soluție inteligentă pentru a face față ritmului cotidian, o a treia ușă mică pe partea pasagerului.
După lansarea noului Fiat 500, care a avut loc în primăvara acestui an, producătorul auto a lansat o versiune nouă, mai practică a mașinii electrice de oraș, care a fost concepută pentru familii. Acest model este descris ca fiind „complet nou, complet electric și cu o ușă suplimentară”, dar „întotdeauna 500”.
Noul Fiat 500 3 + 1 este o revenire la primele modele 500, reprezentând „un dialog fructuos” între trecut și viitor. Acest model aduce o soluție inteligentă pentru a face față utilizării cotidiene: o a treia ușă mică pe partea pasagerului. Rezultatul este un model nou, dar cu dimensiuni neschimbate.
„A treia ușă mică se deschide în direcția opusă, iar pasagerii din spate pot să intre confortabil. Fiat susține faptul că noua ușă nu afectează manevrabilitatea și consumul de energie al mașinii, în ciuda faptului că adaugă 30 de kilograme la greutatea totală. De asemenea, merită subliniat faptul că cea de-a treia ușă poate fi deschisă doar în timp ce ușa din față este deja deschisă, pentru a se asigura că pasagerii din spate nu o pot deschide accidental.
La fel ca și cabrio și hatchback, noul 500 3 + 1 este prezentat în ediția de deschidere „la Prima”, care se distinge prin stilul, exclusivitatea, tehnologia și conectivitatea sa.
Vânzările noului 500 Electric 3 + 1 vor începe cu o serie specială de lansare, care are o echipare standard bogată, incluzând controlul automat al vitezei de croazieră, faruri full-LED, sistem de recunoaștere a semnelor de circulație, senzori de parcare 360 de grade, cameră de marșarier etc. De asemenea, oferă aer condiționat automat, o cheie al cărei senzor electronic este ascuns într-o carcasă stilizată sub forma unei pietre de râu, o încărcare rapidă de 85 kW și un cablu Mode 3 de 11 kW pentru încărcare acasă sau la stațiile publice de încărcare, toate oferite în echiparea standard.
În plus, vine cu o conducere autonomă de nivelul 2, pentru prima dată într-o mașină de oraș. În ceea ce privește conectivitatea, Fiat 500 3+1 are un sistem nou de infotainment UConnect 5: afișaj TFT de 7 “, ecran tactil NAV de 10,25”, radio DAB, CarPlay / Android Auto, Uconnect Box și un încărcător wireless pentru smartphone.
Fiat lansează, de asemenea, trei niveluri diferite de echipare pentru modelul obișnuit 500 – Action, Passion și Icon, oferind multiple combinații între soluțiile tehnice (acumulator și motor electric), echipamente și opțiuni de personalizare.
Pe lângă ediția de deschidere, modelul 3 + 1 va fi disponibil și în versiunile PASSION și ICON.