Într-un moment în care electrificarea transportului comercial devine tot mai importantă, Škoda face un pas semnificativ prin lansarea primei sale utilitare electrice, modelul Enyaq Cargo.
Versiunea este disponibilă exclusiv pentru piața din Marea Britanie și marchează extinderea gamei Enyaq într-un segment utilitar dedicat nevoilor de transport urban și regional fără emisii.
Skoda Enyaq Cargo oferă o autonomie de până la 586 km

Enyaq Cargo este rezultatul unei colaborări dintre Skoda și compania britanică Strongs Plastic Products, fiind omologat oficial ca vehicul utilitar ușor.
Baza tehnică a noului model este versiunea Enyaq 85. Aceasta este echipată cu un motor electric de 286 CP, care primește energie de la o baterie de 77 kWh, capabilă să ofere o autonomie impresionantă de până la 586 kilometri (WLTP). Clienții britanici pot alege între versiunea cu tracțiune spate și cea cu tracțiune integrală, în funcție de nevoile operaționale.
Comparativ cu modelul standard Enyaq, versiunea Cargo a fost adaptată special pentru transportul de mărfuri ușoare. Bancheta spate a fost eliminată complet, iar în locul ei a fost instalată o placă de separare între scaunele din față și zona de încărcare.
Volumul util de 1.710 litri a fost păstrat, iar spațiul de transport este căptușit cu materiale plastice durabile și ușoare, concepute pentru a rezista la uzură. În plus, hayon-ul a fost echipat cu un grilaj de protecție pentru lunetă, iar geamurile din spate sunt complet fumurii, oferind intimitate și protecție vizuală încărcăturii.














Noul Enyaq Cargo este disponibil pe piața din Marea Britanie
Enyaq Cargo va fi disponibil fie în varianta complet echipată din fabrică, fie printr-un kit de conversie oferit separat de Škoda, la prețul de 1815 lire sterline. Această flexibilitate permite clienților din Marea Britanie să adapteze vehiculul după necesități, fără a renunța la performanțele și fiabilitatea specifice gamei Enyaq.
Lansarea Enyaq Cargo vine într-un context favorabil, în care tot mai multe companii caută soluții sustenabile pentru livrări urbane, iar autoritățile din Marea Britanie și alte state europene oferă stimulente pentru tranziția către vehicule comerciale electrice.
Chiar dacă modelul este momentan disponibil doar în Regatul Unit, exclusiv clienților de flotă. Enyaq Edition 85 începe de la 44.310 de lire sterline. Interesul crescut pentru utilitare electrice ar putea convinge Skoda să extindă acest tip de ofertă și pe alte piețe europene, inclusiv în România.