AUTOpro
Generale

Raport anual Autovit.ro: evoluţia pieţei auto în 2013

Autovit.ro, cea mai mare platformă de anunţuri auto din România, parte a Grupului Allegro a prezentat în cadrul unei conferințe de presă evoluţia pieţei auto din România în anul 2013. Specialiştii Autovit.ro au realizat şi o analiză comparativă cu anul 2012, au prezentat efectele timbrului de mediu precum şi cele ale programului Rabla asupra pieţei. Analiza a fost realizată luând în calcul datele oficiale puse la dispoziţie de Direcţia Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) precum şi datele înregistrate de platforma Autovit.ro.

Anul 2013 a fost unul nefast pentru vânzările de autoturisme, atât la capitolul maşini noi, dar mai ales la tranzacţiile interne cu maşini rulate. Piaţa maşinilor noi a avut al şaselea an consecutiv de scădere, în timp ce importurile de maşini second-hand au crescut cu aproape 50.000 de unităţi faţă de 2012. Cea mai mare schimbare a fost însă la reînmatriculări, unde scăderea a fost extrem de mare: 150.000 de unităţi.

 

Numărul de maşini înmatriculate în ţară în ultimii cinci ani, pe tipuri (sursa – DRPCIV)

 

Anul/Tip înmatriculări Maşini noi Maşini SH import Reînmatriculări
2009 116.012 212.836 349.404
2010 94.541 214.606 377.947
2011 81.709 94.488 411.439
2012 66.436 174.950 356.607
2013 57.710 221.852 205.553

 

 

Piaţa maşinilor noi a scăzut începând din 2008 şi, deşi la început de 2013 era greu de crezut că mai este loc de scădere, cifrele finale au arătat contrariul. În trei din cele 12 luni vânzările au fost de sub 4.000 unităţi. Maximul de tranzacţii a fost atins în august (6.300 de maşini), aceasta fiind în general o lună slabă din punct de vedere al tranzacţiilor auto. În 2013 nu s-a mai putut vorbi de o sezonalitate cu maxim de vânzări primăvara şi toamna şi minim în mijlocul verii şi în decembrie. Piaţa a avut o evoluţie ştearsă tot anul. Principalele explicaţii ar fi puterea scăzută de cumpărare, demararea programului Rabla abia în luna iunie, dar mai ales faptul că peste 75% dintre maşini au fost achiziţionate de instituţii şi companii, persoanele fizice având o pondere modestă.

 

Analizând înmatriculările de maşini second-hand din import se poate vedea un avans de peste 47.000 de unităţi, totalul de 221.000 fiind de patru ori peste valoarea pieţei maşinilor noi.

 

În primele zece luni din acest an cifrele au fost peste valorile din 2012, iar în iulie diferenţa a fost chiar de 70%. În primele trei luni importul de maşini second hand în ţară a crescut cel mai probabil ca o masură de precauţie privind efectele noului timbru de mediu, neştiindu-se ce schimbări nefaste ar putea aduce. După intrarea în vigoare a noii taxe au fost favorizate mai ales maşinile produse înainte de 2000. Aceste maşini de peste 14 ani vechime au reprezentat în unele luni şi peste 30% din maşinile second-hand aduse în ţară, depăşind 8.000 de unităţi în iulie, faţă de doar 5.700 înmatriculări de maşini noi.

 

Va fi interesantă evoluţia importurilor de second-hand în 2014, dat fiind că în ultimele luni din 2013 acestea au fost sub nivelul din noiembrie şi decembrie 2012, semne ale unei posibile temperări a creşterii din segment.

 

La reînmatriculări se văd cel mai bine efectele timbrului de mediu introdus la 15 martie fiindcă, dacă în 2012 nu a fost nicio lună cu mai puţin de 20.000 de tranzacţii cu maşini second-hand pe plan intern, anul trecut doar o lună a trecut de acest prag.

 

Dinamica pieţei a avut mult de suferit, oamenii au preferat să-şi păstreze maşinile fiindcă ar fi pierdut mult la revânzarea unei maşini mai vechi de 2007 pentru care trebuie plătit timbrul de mediu, sau chiar la maşinile de după 2007 care au fost scutite de taxă. Tranzacţiile cu maşini second-hand pe plan intern au fost afectate puternic şi au scăzut de la 356.000 în 2012, la 205.000 anul trecut, evoluţie negativă ce anihilează creşterea cu câteva zeci de mii a importurilor second-hand.

 

Înmatriculări lunare în 2013 (sursa – DRPCIV)

 

Luna/Tip maşini Maşini noi Maşini SH Import Reînmatriculări
Ianuarie 4.436 17.964 14.060
Februarie 3.473 16.255 18.190
Martie 3.324 18.810 16.155
Aprilie 5.242 18.295 17.865
Mai 4.107 14.637 15.924
Iunie 3.967 15.774 15.652
Iulie 5.714 26.769 20.232
August 6.319 19.077 17.574
Septembrie 4.491 18.469 16.886
Octombrie 5.594 20.920 18.989
Noiembrie 5.474 18.066 17.560
Decembrie 5.569 16.789 16.466

 

Analizând cotele de piaţă se constată că la maşinile noi Dacia rămâne lider detaşat, câştigând cota de piaţă în 2013, pe locurile următoare fiind Volkswagen, Skoda şi Ford, mărci aflate tradiţional pe locuri fruntaşe. În categoria second-hand, Volkswagen, Opel şi Ford au împreună peste jumătate din piaţă, iar top 5 este completat de BMW şi Audi care sunt mărci extrem de populare în piaţa second-hand unde aceste maşini devin accesibile la preţ şi pentru cei care nu-şi permit să le achiziţioneze noi.

 

Top 5 mărci ca şi număr de maşini noi înmatriculate

 

Marca Cota
1.Dacia 30,4%
2. Volkswagen 10,4%
3. Skoda 8,9%
4. Ford 6,3%
5. Renault 5,3%

 

Top 5 mărci ca şi număr de maşini second-hand din import înmatriculate

 

Marca Cota
1.Vokswagen 25,8%
2. Opel 17,7%
3. Ford 11,7%
4. Audi 6,8%
5. BMW 6,2%

 

Top 5 mărci ca şi număr de maşini second-hand tranzacţionate în ţară

 

Marca Cota
1.Volkswagen 20%
2. Opel 12%
3.Dacia 10%
4.Ford 8%
5.BMW 6%

 

 

Evoluţia ofertelor de maşini pe Autovit.ro în 2013

 

Datorită numărului mare de maşini scoase la vânzare pe Autovit.ro, cifrele prezentate pot constitui chiar o oglindă a întregii pieţe auto second-hand din România. Analiza ofertelor de pe platforma Autovit.ro arată acelaşi trend precum cel sesizat în urma analizei datelor DRPCIV: dispariţia sezonalităţii, a lunilor de maxim al tranzacţiilor la început de primăvară şi de toamnă.

 

Ca şi pondere din totalul autoturismelor prezente la vânzare pe Autovit.ro, 36% au fost cu preţuri sub 3.000 euro, 60% au reprezentat maşinile sub 5000 Euro iar 84% au reprezentat maşinile sub 10 000 Euro. Peste pragul de 10 000 de Euro au fost doar 16% dintre anunţuri.

 

Faptul că 84% dintre anunţuri au fost pentru maşini sub 10 000 Euro din care 60% pentru maşinile sub 5000 de Euro ne arată că puterea de cumpărare a românilor este din ce în ce mai mică. Acest lucru este confirmat şi de cercetarea efectuată de Autovit.ro împreună cu Daedalus Millward Brown în luna august 2013, de unde a reieşit că preţul mediu de vânzare a unei maşini second-hand în ultimul an a fost de 3579 Euro. Media creşte considerabil în Bucureşti unde vânzătorii au obţinut în medie 5528 de Euro pentru maşinile lor.

 

Aşadar, preţul rămâne principalul criteriu în achiziţionarea unei maşini, însă la autoturismele achiziţionate de pe internet şi negocierea este un factor extrem de important care determină stabilirea unui preţ final şi concretizarea tranzacţiei.

Numărul de anunţuri în funcţie de preţul la care maşinile sunt puse la vânzare pe platforma Autovit.ro

 

Palier preţ Procentaj din numărul total de maşini în anul 2013
Până în 3000 euro 36%
3-5000 euro 25%
5-10.000 euro 24%
10-20.000 euro 12%
Peste 20.000 euro  4%

 

Anunţurile de pe Autovit.ro în funcţie de norma de poluare. Influenţa timbrului de mediu

Efectele timbrului de mediu asupra tranzacţiilor cu maşini second-hand se văd cel mai clar analiând variaţia numărului de anunţuri în funcţie de norma de poluare a maşinilor scoase la vânzare pe Autovit.ro. Numărul de anunţuri a scăzut puternic la maşinile Euro 2 şi Euro 3 (cu peste 20%) şi cu 9% la maşinile Euro 4, care sunt subiectul a peste jumătate dintre anunţurile de autoturisme de pe Autovit.ro. Timbrul de mediu i-a determinat pe posesorii de maşini deja înmatriculate şi care nu au taxa plătită să renunţe la a le mai vinde, iar acest fapt este confirmat de statisticile Autovit.ro. Singurele categorii care au înregistrat creşteri au fost maşinile Euro 5 şi Euro 6, cu precizarea că ele reprezintă puţin din totalul anunţurilor şi nu au putut influenţa rezultatele finale.

 

Norma Structura anunţurilor postate în 2013 pe norme de poluare Variaţia numărului de anunţuri postate (2013 faţă de 2012)
Non Euro 1% -14%
Euro 1 0,9% -16%
Euro 2 12,4% -20%
Euro 3 20,4% -23%
Euro 4 52,9% -9%
Euro 5 12,2% +70%
Euro 6 0,2% +81%

Segmentul Non-Euro este puţin reprezentat, ponderea fiind de un procent din anunţurile totale. În 2013 numărul de anunţuri a fost cu 14% mai mic decât în 2012.

Maşinile Euro 1 au o pondere de circa 0,9% din numărul total de anunţuri şi în unele luni scăderea a fost şi de 40% faţă de luna similară din 2012. Per total declinul a fost de 16%.

La Euro 2 numărul de anunţuri inserate a scăzut în fiecare lună, în unele cazuri chiar şi cu peste 30%, iar la Euro 3 scăderea totală a fost de 23%, în lunile slabe maximul fiind de 40% Cele două categorii reprezintă peste o treime din totalul anunţurilor.

Scăderea numărului de maşini mai vechi scoase la vânzare a venit pe fondul reducerii masive a tranzacţiilor cu maşini deja înmatriculate în România şi a creşterii importurilor de maşini cu taxe mici adică Euro 5.

Chiar dacă la o prima vedere putem spune că timbrul de mediu a ajutat la întinerirea parcului auto, situaţia este alta deoarece scăderea de ~20% pe segmentul Non-Euro – Euro 3 se datorează în principal scăderii reînmatriculărilor, adică maşini care circulă în continuare pe drumurile patriei.

Euro 4 are “partea leului” deoarece mai mult de jumătate dintre anunţurile pentru autoturismele scoase la vânzare sunt în această categorie. Variaţiile lunare arată clar efectul timbrului de mediu fiindcă doar în ianuarie şi februarie numărul de anunţuri a fost superior în 2013, oamenii grăbindu-se să vândă maşinile până la intrarea în vigoare a timbrului de mediu.

Începând cu martie 2013 numărul de anunţuri înregistrate pentru această categorie a fost constant inferior faţă de 2012, semn că în piaţă s-a instalat o apatie ca urmare a timbrului de mediu, care a avut valori mari exact pentru cele mai populare modele tranzacţionate. Scăderea nu a putut fi compensată de importurile de maşini second-hand datorită taxării identice, astfel importurile axându-se pe maşini cu taxe mici.

Maşinile Euro 5 şi Euro 6 sunt singurele categorii care au înregistrat creşteri, avansul fiind semnificativ (70%, respectiv 81%). Totuşi, Euro 5 reprezintă sub 12,2% din total, iar Euro 6 doar 0,2%. Explicaţia creşterii constă în faptul că taxa este mai mică pentru Euro 5, iar la Euro 6 este zero. Creşterea numărului de anunţuri pe segmentul de maşini Euro 6 este datorată în principal celor 921 de dealeri prezenţi pe autovit.ro care vând maşini noi.

Printre datele pe care utilizatorii Autovit.ro le pot trece când listează un anunţ sunt şi cele legate de plata (sau neplata) taxei auto pentru automobil, informaţia fiind esenţială pentru potenţialii clienţi fiindcă influenţează preţul final. Datele Autovit.ro arată că în primăvara anului 2013 era mai mare numărul de anunţuri care includeau informaţia că taxa era plătită, spre vară balanţa s-a echilibrat, iar spre final de an era mai mare numărul de anunţuri pentru maşini la care taxa nu era plătită. Un lucru firesc de altfel, cei care au avut maşini care aveau taxa plătită deja le-au vândut mult mai uşor.

 

Cele mai tranzacţionate maşini pe platforma Autovit.ro în 2013

 

Faptul că anunţurile Autovit.ro reflectă realităţile din piaţa second-hand se poate vedea şi din lista celor mai vândute modele, unde 6 din primele 15 maşini clasate sunt de la Volkswagen şi Opel, mărcile care de mulţi ani conduc în topul preferinţelor românilor când e vorba de cumpărarea unei maşini rulate. În top se găsesc şi mărcile premium germane Audi şi BMW.

 

Modelele puse cel mai des la vânzare

 

Model Număr de anunţuri
1.Volkswagen Golf 33.200
2.Opel Astra 28.521
3.Volkswagen Passat 22.620
4.Ford Focus 18.134
5.Audi A4 16.674
6.BMW 320 12.201
7.Opel Corsa 11.861
8.Dacia Logan 10.969
9.Skoda Octavia 10.255
10.Audi A6 9.366
11.Opel Vectra 8.740
12. Volkswagen Polo 8.311
13.Skoda Fabia 7.528
14.Renault Megane 6.868
15.BMW 318 6.842

 

 

Evoluţia numărului de anunțuri de maşini postate pe platforma Autovit.ro în 2013 şi a numărului de maşini înmatriculate în România în 2013.

 

Pe o piaţă internă în scădere, de – 27% a ofertei de maşini deja înmatriculate în România, numărul de anunţuri postate pe Autovit.ro a scăzut cu 15% anul trecut. Cea mai bună lună ca număr de anunţuri a fost, în mod suprinzător, decembrie, o explicaţie fiind şi vremea mai caldă ca de obicei.

Scăderea cu 15% a numărului total al anunţurilor de autoturisme reflectă foarte bine scăderea drastică reînmatriculărilor ca urmare a timbrului de mediu.

În 2013 au fost postate în total 870.000 de anunţuri, dintre care 466.018 au fost pentru autoturisme, iar restul pentru celelalte categorii ale platformei Autovit.to, precum utilitare şi camioane, utilaje agricole, utilaje de construcţii, piese din dezmembrări, motociclete.

 

Evoluţia pieţei auto în 2013 faţă de 2012 ( sursa Autovit.ro şi DRPCIV)

 

Piaţa auto: analiza comparativă 2013 -2012 Evoluţie piaţa auto în 2013 Evoluţia faţă de 2012
Număr de anunţuri autoturisme postate pe Autovit.ro 466.018 -15%
Număr de autoturisme înmatriculate în România 100.890  -27 %

 

Concluzii:

 

  • Tranzacţiile interne de maşini second-hand s-au „prăbuşit”, iar termenul nu este unul exagerat, din moment ce reînmatriculările au scăzut cu 150.000 de unităţi anul trecut.
  • Mulţi proprietari de maşini Euro 3 şi Euro 4 produse înainte de 2007 au renunţat pur şi simplu să le vândă din cauza noului timbru de mediu. În prezent piaţa este blocată, fără speranţe de revigorare în viitorul apropiat. Indirect a avut de suferit din această cauză şi piaţa maşinilor noi fiindcă o parte dintre posesorii de maşini second-hand au refuzat să le mai vândă pentru a achiziţiona maşini noi sau mai noi decât cele pe care le vând. Ştim foarte bine că majoritatea celor care îşi vând maşina o fac pentru că vor una mai nouă, mai bună, mai sigură. Poate nu îşi ia o maşină nouă imediat, dar după ce rulează 1, 2, poate 3 maşini second hand sunt şanse mari să ajungă să cumpere o maşină nouă. Iar dacă noi îi blocăm această dinamică, atunci şansele de a ajunge să cumpere o maşină nouă scad considerabil. Ţinând cont de puterea de cumpărare foarte puţini români au suficienţi bani sau îşi permit să acceseze finanţări pentru a cumpăra o maşină nouă.
  • Varianta de timbru de mediu introdusă în primăvară a fost se pare cea mai neinspirată propunere din lungul şir de schimbări ale taxei auto. A creat confuzie în piaţă, nu a stimulat atât de mult achiziţionarea de maşini nepoluante şi a blocat tranzacţiile cu maşini second-hand pe plan intern. În plus, declaraţiile autorităţilor despre o nouă schimbare a taxei în 2014 au menţinut acel sentiment de aşteptare, care inhibă tranzacţiile auto şi care a fost prezent constant în ultimii ani, descurajând cumpărarea de maşini.
  • Piaţa maşinilor noi a ajuns la al şaselea an consecutiv de scădere (2008-2013), iar această situaţie este atât din cauza puterii scăzute de cumpărare, dar şi programului Rabla, care a fost extrem de ineficient, deoarece a început târziu, abia în iunie, şi până la final de an s-au cumpărat prin el doar 13.000 de maşini noi. Câteva mii de tichete în valoare de 6.500 lei au rămas nefolosite pentru că au expirat, mai ales că perioada de valabilitate a fost de doar 45 de zile. În aceste condiţii, persoane dornice să vândă tichetele până la data expirării le-au pus la vânzare pe internet la preţuri derizorii. Spre exemplu pe mercador.ro au fost postate anunţuri de vânzare tichete cu preţul de 1.300 lei.
  • Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei a afectat grav piaţa maşinilor noi şi a dus la diminuarea drastică a preţului mediu al maşinilor second-hand vândute în ţară. Astfel, dacă în urmă cu câţiva ani preţul mediu al unei maşini second-hand tranzacţionate în ţară era de 6.000 euro, acum a scăzut la doar 3.500 euro. La aceste valori nu este deloc surprinzător că până şi cele mai ieftine maşini noi, versiuni cu puţine dotări şi la preţuri de sub 7.000 euro, sunt scumpe pentru majoritatea clienţilor.
  • Importurile second-hand au crescut, însă nu au ajuns în ţară doar maşini foarte noi în stare bună, ci a fost consistent numărul de maşini produse înainte de 2000. În câteva luni numărul acestora a fost mai mare decât al celor noi vândute în ţară.

Estimări pentru 2014

 

  • Analiza din 2013 arată că piaţa auto este foarte instabilă şi imprevizibilă. În contextul discuţiilor despre renunţarea la programul Rabla după 2014, marea întrebare este dacă anul acesta nu va fi o ediţie “muribundă” caracterizată printr-un interes scăzut din partea celor implicaţi în program. Dacă programul Rabla va avea rezultate slabe, şi dacă se vor pune în continuare beţe-n roate posesorilor de maşini care doresc să le vândă, nu ar fi exclus ca vânzările de maşini noi să continue trendul descendent şi în 2014.
  • La nivel declarativ s-a lăsat de înţeles că timbrul de mediu va suferi schimbări şi în 2014, însă este greu de crezut că aceste modificări vor apărea la început de an, astfel că efectele nefaste ale timbrului de mediu vor persista, iar oamenii vor mai păstra maşinile, ceea ce înseamnă o prelungire a blocajului pe piata internă.
  • Mihai Cune, Business Manager Autovit.ro, adresează soluţiile posibile pentru revitalizarea pieţei auto în 2014 „O piaţă auto sănătoasă, stabilă şi predictibilă poate fi creată la intersecţia a trei factori: mediul legal favorabil, stoparea micilor înşelătorii care decredibilizează piaţa auto internă şi nu în ultimul rând crearea cadrului pentru o concurenţă loială. Pentru primul factor, introducerea fiscalizării suplimentare a tranzacţiilor după a treia maşină vândută de către o singură persoană într-un singur an ar putea compensa o scădere a valorii timbrului de mediu, atât de necesară pentru o creştere a pieţei auto . În ceea ce priveşte stoparea micilor înşelătorii, referindu-ne aici în primul rând la alterarea numărului de kilometri, introducerea pedepselor atât pentru modificarea numărului de kilometri cât şi pentru comercializarea unei maşini cu kilometrajul modificat ar putea aduce un plus de credibilitate şi deci de optimism în ceea ce priveşte tranzacţiile. Nu în ultimul rând, referindu-ne la eliminarea concurenţei neloiale, încurajarea unei competiții sănătoase între dealerii auto şi ceilalţi vânzători de maşini, încurajarea creării de mici business-uri şi susţinerea celor blocaţi în piaţa gri ar putea reprezenta metode de adresare a acestei problematici.”

Articole similare

Opel aniversează 30 de ani de la lansarea modelului Corsa B

Mihai Morcovescu

Mazda MX-5 primește o serie de actualizări: faruri LED redesenate și un nou sistem multimedia

Mihai Morcovescu

Noua generație Skoda Enyaq va fi lansată cel mai târziu în 2029 și va folosi o nouă platformă