AUTOpro
Generale

OFICIAL: BMW Seria 2 Coupé

Urmând strategia nomenclaturală aplicată deja la Seria 3/ Seria 4, BMW a prezentat astăzi versiunea coupé a Seriei 1, botezată, intuitiv, Seria 2. Coupéul compact face referire, prin design și funcție, la seria 02 din anii ’66-’75 (1600-2, 1600ti) și a suferit modificări ale platformei Seriei 1, plusând la capitolele sportivitate și appeal. Seria 2 Coupé este cu 72 mm mai lung (4.432 mm) și cu 32 mm mai lat (1.774 mm) decât Seria 1 Coupé, având totodată ampatament mărit cu 30 de milimetri (2.690 mm) și ecartamentul augmentat cu 41 mm (1.521 mm) pe puntea față și cu 43 mm (1.556) pe puntea spate. Toate aceste modificări influențează nu doar esteticul și sportivitatea, ci și aspectele practice (există mai mult spațiu pentru cap și picioare în cazul pasagerilor de pe locurile din spate și capacitatea portbagajului a crescut cu 20 de litri, ajungând la un volum total de 390 l). În plus, s-a ținut cont și de rolul jucat de design în aerodinamică – Seria 2 Coupé are un coeficient aerodinamic de 0,29, mai mic decât în cazul Seriei 1 Coupé.

Gama de motorizări care va fi disponibilă pentru Seria 2 Coupé va cuprinde trei versiuni diesel și două pe benzină, după cum urmează:

218d Coupé – diesel L4 de 2,0 litri – 143 CP și 320 Nm; 0-100 km/h în 8,9 secunde; viteză maximă de 213 km/h; consum de 4,3-4,5 l/100 km; emisii de 114 g CO2 per 100 km.

220d Coupé – diesel L4 de 2,0 litri – 184 CP și 380 Nm; 0-100 km/h în 7,2 secunde; viteză maximă de 230 km/h; consum de 4,5-4,8 l/100 km; emisii de 119-125 g CO2 per 100 km.

225d Coupé – diesel L4 de 2,0 litri, Twin Turbo – 218 CP și 450 Nm; 0-100 km/h în 6,3 secunde; viteză maximă de 242 km/h; consum de 4,7 l/100 km; emisii de 124 g CO2 per 100 km.

220i Coupé – L4 pe benzină, turbo, de 2,0 litri – 184 CP și 270 Nm; 0-100 km/h în 7,0 secunde; viteză maximă de 235 km/h; consum de 6,1-6,3 l/100 km; emisii de 142-148 g CO2 per 100 km.

M235i Coupé – L6 pe benzină, de 3,0 litri – 326 CP și 450 Nm; 0-100 km/h în 5,0 secunde; viteză maximă de 250 km/h; consum de 8,1 l/100 km; emisii de 189 g CO2 per 100 km.

Transmisia este asigurată de o cutie manuală cu șase rapoarte sau de o automată Steptronic în opt trepte (care vine standard pe 225d Coupé).

BMW Seria 2 Coupé va avea trei linii mari de echipări – Sport Line, Modern Line și M Sport – care să se preteze dorințelor fiecărei tipologii de posesori, fiecare dintre aceastea permițând personalizarea avansată prin selectarea item-urilor dorite din lista de opționale.

Prețul entry-level în Germania (nu include TVA) este de 25.169 € (220i). 220d-ul va avea un preț de 27.311 euro, în timp ce M235i va costa 36.765 euro.

Articole similare

New York, New York dar mai puțin decât Detroit

administrator_autopromag

Uber și Volvo mai fac o încercare în California

Filip Sîrbu

VIDEO: Volkswagen va dezvălui pe 31 mai cea mai puternică versiune hot-hatch pentru Golf

Mihai Morcovescu