AUTOpro
Generale Green car Stiri

Ministrul Tanczos Barna anunţă un program Rabla pentru flote comerciale. Bugetul alocat va crește cu 15% (cu video)

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Info că autoritățile și-au propus să implementeze un program de tipul Rabla adresat agenţilor economici care vor să îşi înnoiască parcurile auto de autovehicule electrice. Printre firmele care ar putea beneficia de noul program se numără cele de taximetrie sau cele de distribuţie.

Ministrul Mediului a mai precizat că programul Rabla urmează să fie modificat, astfel că românii care vor cumpăra mașini electrice vor primi mai mult de 10.000 de euro, atât cât este valoarea unui tichet în prezent. Concret, bugetul alocat va fi majorat cu 15%, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru companiile care vor să achiziționeze mașini „verzi”.

Tanczos Barna le dă o veste foarte bună românilor: valoarea unui voucher Rabla va creşte

Tanczos Barna

„Vom majora bugetul cu cel puţin 15% la maşinile electrice şi vom lansa şi un program de flote comerciale prin care vom ajuta şi companiile private să beneficieze de un sprijin mai mare de 200.000 de euro pentru maşinile electrice. Acest program trebuie să treacă şi prin Consiliul Concurenţei, prima dată vom notifica Consiliul Concurenţei pentru o schemă de ajutor de stat. Dar, şi acolo vom avea un program mai ambiţios de a susţine inclusiv companiile private de taximetrie sau de distribuție, ca să reducem impactul acestor mașini asupra aerului din marile orașe”, a afirmat la TVR Info ministrul Barna.

Tanczos Barna a ținut să mai precizeze că, prin intermediul celor două programe de stimulare a parcului auto național – Rabla și Rabla Plus – în 2022 au fost scoase din circulaţie peste 100.000 de autovehicule mai vechi de 8 ani. Barna s-a declarat bucuros că numărul maşinilor electrice în România este în creștere, inclusiv în mediul rural.

Ministrul Mediului vede în 2-3 ani o infrstructură de încărcare mai dezvoltată în România

Referitor la infrastructura pentru încărcarea automobilelor electrice, Tanczos Barna a spus că este nevoie ca aceasta să fie dezvoltată. De altfel, el a anunţat cu această ocazie că sunt contracte semnate de Administraţia Fondului pentru Mediu cu peste 1.000 de primării pentru realizarea de staţii de încărcare, iar Ministerul Dezvoltării va realiza peste 13.000 de staţii de încărcare.

„Sunt convins că în doi-trei ani de zile infrastructura va fi mult, mult mai bine dezvoltată decât până acum”, a mai declarat ministrul, sbliniind faptul că România este „foarte departe” de a opri finanţarea pentru achiziţionarea de maşini electrice.

Articole similare

De dragul fabricilor de baterii, UE ar trebui să sugrume și mai tare industria auto

Florin Amariei

Dezvoltarea de mașini autonome a consumat zeci de miliarde de dolari fără a genera profituri

Darius Pana

MITT Motorcycles intră oficial pe piața din România

Darius Pana