AUTOpro
Generale Industrie Stiri

Dacia a vândut peste 500.000 de automobile la nivel global în 2024

Dacia

Conform celor mai recente date financiare publicate de Grupul Renault, Dacia a comercializat la nivel global peste 500.000 de automobile în primele nouă luni din 2024.

Marca autohtonă a raportat creșteri importante în Europa.

Dacia Sandero este cea mai vândută mașină în Europa în 2024

Dacia

Constructorul de la Mioveni a vândut în primele nouă luni ale anului curent 500.957 de mașini la nivel mondial. Totalul reprezintă o creștere de 1,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Spre exemplu, doar în Europa, Dacia a vândut 432.332 de unități, marcând o creștere de 2,2%. Astfel, producătorul român a urcat pe locul 9 în topul continental față de locul 11 pe care îl ocupa în aceeași perioadă din 2023. Cele mai mari creșteri au fost raportate în Italia și în Spania, cu 15% și, respectiv, 14,6%. În Franța, Dacia își păstrează poziția de a treia cea mai vândută marcă auto, beneficiind de succesul noilor Duster și Spring.

În cel de-al treilea trimestru al anului, Dacia a vândut 142.431 de vehicule, cu o scădere de 3,8%, ca urmare a tranziției la noi generații a modelor Spring și Duster. De asemenea, hatchback-ul Sandero a devenit cel mai vândut model în Europa, indiferent de canalul de distribuție, cu o creștere de 16,3%.

Dacia este un brand foarte popular în rândul clienților particulari. Astfel, marca argeșeană se situează în top 3 al celor mai vândute branduri către această categorie de clienți. Mai exact, din totalul de vânzări, 85% au fost reprezentate de cele către persoane fizice.

Sursa: Renault

Articole similare

Grupul Stellantis testează motoare Euro 6 pe bază de combustibili sintetici

Mihai Morcovescu

Noua generație Mitsubishi ASX va debuta în cadrul Salonului Auto de la Geneva

Dragos Baltateanu

Dacia și Ford au reluat, de astăzi, producția

Robert Stan