AUTOpro
Generale

Calendarul Pirelli 2017

Cea de-a patruzeci și patra ediție a cunoscutului calendar va fi realizată de către fotograful Peter Lindberg.

Acesta a mai colaborat cu Pirelli pe același subiect în 1996 și 2002. Fotograful s-a născut în Germania, a lucrat ca decorator de vitrine de magazin îl are ca idol pe Van Gogh.

Pirelli Calendar 2002 Peter Lindbergh 07b

Considerat un pionier în fotografie, a introdus o nouă formă de realism prin redefinirea standardelor de frumusețe cu ajutorul imaginilor atemporale. Abordarea lui umanistă și idealizarea femeilor l-au diferențiat de ceilalți fotografi, el acordând prioritate sufletului și personalității. A schimbat drastic standardele fotografiei de modă în vremuri în care se făceau retușări excesive, având convingerea că există ceva care face o persoană să fie interesantă dincolo de vârsta acesteia.

Peter Lindberg le-a fotografiat pe Linda Evangelista, Naomi Campbell, Cindy Crawford, Christy Turlington și Tatjana Patitz, tinere modele pe atunci, împreună pentru prima dată, pentru legendara copertă a ediției britanice a revistei Vogue din ianuarie 1990.

Lucrările lui sunt parte a colecțiilor permanente ale multor muzee de artă plastică din întreaga lume și au fost, de asemenea, expuse în prestigioase muzee și galerii. Printre acestea se numără Muzeul Victoria și Albert (Londra), Centrul Pompidou (Paris) și viitoarea expoziție “O istorie diferită a modei” la muzeul Kunsthal din Rotterdam, proiectat de Rem Koolhaas (septembrie 2016), precum și expoziții solo la Hamburgerbanhof (Berlin), Muzeul de Artă Bunkamura (Tokyo) și Muzeul de Arte Frumoase Pușkin (Moscova).Pirelli Calendar 1996 Peter Lindbergh 03

Articole similare

Ucenicii ŠKODA își construiesc mașina de vis: decapotabila sportivă ŠKODA CitiJet

Dacia a anunțat prețurile pentru noul Duster. Cât costă SUV-ul românesc?

Mihai Morcovescu

PSA și nuTonomy au încheiat un parteneriat strategic pentru testarea automobilelor complet autonome în Singapore

Filip Sîrbu

Leave a Comment