AUTOpro
Generale Industrie Stiri

APIA: Vânzările de automobile noi în România au crescut cu 5,4% în luna februarie

Conform informațiilor preliminare publicate luni de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), piața auto din România a înregistrat o creștere de 5,4% a înmatriculărilor de autoturisme noi în februarie, comparativ cu aceeași lună a anului precedent.

Astfel, numărul total al vehiculelor noi înregistrate luna trecută a fost de 11.779 de unități.

APIA: Dacia domină clasamentul vânzărilor pe mărci, cu aproape 30% din total

APIA

După ce, în prima lună din 2025, s-a înregistrat o ușoară scădere, trendul vânzărilor pare să fi revenit pe o traiectorie ascendentă. Datele oficiale furnizate de APIA și Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) indică o ușoară redresare a pieței auto.

Concret, în intervalul ianuarie-februarie 2025, românii au achiziționat în total 23.602 vehicule noi, o valoare cu doar 0,6% mai mică față de perioada similară a anului anterior. Pe de altă parte, segmentul autoturismelor pur electrice a suferit un recul semnificativ, înregistrând o scădere de 35% în a doua lună a anului curent. Acest tip de vehicule dețin în prezent o cotă de doar 6,1% din piața auto locală.

APIA

În ceea ce privește clasamentul mărcilor, Dacia continuă să domine topul vânzărilor. Astfel, constructorul de la Mioveni a comercializat 3.532 de mașini în luna februarie dintr-un total de 11.779 de unități, ceea ce reprezintă 29,98% din piață. Pe poziția a doua s-a clasat la mare distanță Toyota, cu 1.005 unități vândute, în timp ce Skoda completează podiumul, cu 878 de unități.

Top 10 este completat, în ordine, de Volkswagen – 842 unități, Renault – 738 unități, Ford – 615 unități, Hyundai – 563 unități, BMW – 438 unități, Mercedes-Benz – 403 unități și Suzuki – 388 unități.

Sursa: APIA (înreg.)

Articole similare

Fiat Grande Panda 4×4 este noul concept al italienilor, inspirat din clasicul off-roader din anii ’80

Mihai Morcovescu

Jaguar și Land Rover își asumă „luxul curat”

Florin Amariei

BYD este prima marcă din lume care produce șapte milioane de mașini electrice și PHEV

Mihai Morcovescu