AUTOpro
Stiri

Hyundai Motor Group lansează un nou tip de combustibil

Producătorul sud-coreean de automobile Hyundai a declarat că lansează un brand dedicat sistemului său de pile de combustibil cu hidrogen, într-o măsură menită să stimuleze creșterea afacerii.

Potrivit Reuters, Hyundai Motor Group, care include Hyundai și Kia, a declarat că numele acestui combustibil va fi „HTWO” si reprezintă molecula de hidrogen, H2, precum și „hidrogen” și „umanitate”.

De asemenea, producătorul auto a subliniat faptul că intensifică eforturile de a dezvolta sisteme cu pile de combustibil, care pot fi utilizate pe piețele Urban Air Mobility (UAM), auto, nave și trenuri, mai ales în Coreea, Statele Unite, Europa și China.

De la introducerea vehiculului electric cu pile de combustibil ix35, în 2013, Hyundai a mai lansat SUV-ul NEXO, camionul XCIENT pentru vehicule grele și un autobuz electric alimentat în același mod.

Când a preluat funcția de președinte al grupului Hyundai Motor Group în octombrie, Euisun Chung a „decretat” pilele de combustibil cu hidrogen, precum și conducerea autonomă, electrificarea, robotica și UAM – jargonul industriei pentru mașinile zburătoare – drept inițiative pentru viitor.

Susținătorii hidrogenului spun că este mai curat decât alte tehnologii care vizează reducerea carbonului, deoarece apa și căldura sunt singurele produse secundare și pot fi produse din numeroase surse, inclusiv metan, cărbune și chiar gunoi. Cu toate acestea, vehiculele cu pile de combustibil rămân o tehnologie de nișă, pe fondul îngrijorărilor legate de lipsa stațiilor de alimentare, valorile de revânzare și riscul de explozie al hidrogenului.

Articole similare

BYD a atins pragul de 13 milioane de modele NEV produse – nou record

Mihai Morcovescu

Șeful Dacia confirmă că viitoarea generație Sandero va primi și o versiune 100% electrică

Mihai Morcovescu

Pneurile Pirelli mov de compoziție ultrasoft vor debuta în GP Monaco 2016

administrator_autopromag

Leave a Comment