AUTOpro
Stiri Prezentari

HIPSTER, Rebelul DACIA

Dacia HIPSTER Concept

Într-o perioadă în care mașinile devin tot mai grele, mai pline de echipamente și mai scumpe, DACIA prezintă un concept de-a dreptul rebel – HIPSTER, care vrea să readucă automobilul în zona cea mai populară. Deloc întâmplător un EV…

Dan Vardie, Paris, Franța

Așa cum ne spuneau executivii francezi cu ocazia DACIA Product Days, marca a evoluat sensibil spre segmentul C – așa cum a fost previzionat prin proiectul Renaulution al lui Luca de Meo – urcând de la 6% la 20% din total vânzări în prezent. DACIA are ca obiectiv decarbonizarea, așa că dacă în 2021 doar 6,4% din portofoliu era electrificat, acum s-a ajuns la 23,7%. Iar din 2026, Frank Marote, omul nr. 2 la DACIA, afirmă că va exista cel puțin un hybrid la fiecare model. Același executiv a insistat că DACIA este „Best value for Money”! În zona de retail, marca DACIA a ajuns pe locul 2 în Europa!

DACIA sandero și Sandero Stepway facelift 2025, despre care vom veni cu detalii în zilele următoare.

De la lansarea în 2021, s-au vândut nu mai puțin de 180.000 de Spring-uri, devenind al doilea EV pe piața de retail Europeană. Nu mai puțin de 2,7 milioane de modele DUSTER au fost vândute după premiera din 2010, iar Bigster are 50.000 de comenzi din care 32.500 de unități înmatriculate. 66% dintre acestea sunt cu noul motor Hybrid 155, iar 85% au fost vândute cu echiparea de top. Vânzările mărcii au crescut spectaculos cu 30% din 2021 până în prezent!

Însă industria se confruntă cu tot mai numeroasele regulamente europene care trebuie respectate. Dacă în ultimii 20 de ani au apărut nu mai puțin de 100 de regulamente noi, în 2030 se preconizează că vor urma încă 100! În aceeași perioadă de timp, greutatea mașinilor a crescut cu 50%, iar prețul cu 63%! Exact aici este forța lui DACIA, care a reușit să evite mase prea mari, iar proiectarea „design to cost” a ajutat-o să evite prețurile piperate. Ca să dăm un exemplu, ultimul model lansat – Bigster, este mai ușor cu 150 kg față de media segmentului C-SUV.

Nu este un secret, creșterea greutății vine – în primul rând – de la sistemele de securitate activă și pasivă, care adaugă multe kilograme. La fel, nu este un secret, DACIA nu aleargă după stelele EuroNCAP, obținând în general 3 stele din 5. Este o alegere conștientă care – surprinzător pentru mulți – nu a împiedicat – spre exemplu – Sandero să devină cea mai vândută mașină a Europei! Concluzia evidentă este că alte modele cu 5 stele au vândut mai puțin pentru că avem foarte mulți cumpărători care au alte criterii mai importante în decizia achiziției. AUTOpro este singura publicație din Europa care a studiat acest fenomen de-a lungul anilor și a publicat un lucru de-a dreptul „revoltător” pentru unii: în segmentele mici – cum este Sandero – securitatea pasivă (în primul rând) reprezintă undeva la doar 5% din decizie. Evident, prețul este cel mai important, undeva la 37%, urmat de design cu 25%! Ca să nu fie nici o interpretare greșită, AUTOpro nu încurajează ideea că securitatea pasagerilor și a pietonilor nu este importantă. Dimpotrivă! Noi doar am studiat cum o văd cumpărătorii reali, cei care plătesc cu banii lor mașinile… 

David Durand, Directorul de design DACIA, care a acceptat o lungă discuție cu AUTOpro, ne spunea: „Evoluția cu succes a mărcii către segmentele mai mari, a dat ocazia unora să spună că DACIA evoluează către mașini tot mai mari și – inevitabil – mai scumpe. Ei bine, astăzi le dăm replica. Se numește Hipster Concept!” Este al 4-lea concept din istoria mărcii – după Duster, care a devenit un model de serie, Manifesto, care a fost un banc de test pentru noi tehnologii, Bigster, devenit model de serie și acum Hipster. Despre care, Katrin Adt, noul CEO al DACIA afirmă: „În acest moment, nu există nici un plan ca acest concept să devină mașină de serie. Dar avem capabilitatea de a-l transforma în realitate! Așa că rămâneți pe recepție…!”

Durand ne spunea despre Manifesto: „Le-am cerut designerilor să imagineze un concept car care să reprezinte cel mai bine ideea de outdoor, unul din cei 4 piloni DACIA. A fost un fel de banc de teste pentru multe idei, unele devenind realitate aproape imediat – vezi YouClick. Însă în paralel a apărut proiectul Sandrider pentru Raliul Dakar, care s-a pliat foarte bine pe look-ul, mesajul transmis de Manifesto. Așa că nu este deloc întâmplătoare asemănarea…” Hipster este cu totul altceva. Pur și simplu vrea să afirme că DACIA „nu a uitat de unde a plecat; de aceea propune un automobil popular, unde chiar doar ce este esențial se păstrează!”, ne explica Durand. 

Studiile arată că viteza medie zilnică este de maxim 56 km/h – probabil că francezii nu au analizat și marile noastre orașe; în București, viteza medie este sub 20 km/h! La bordul unui automobil sunt 1,6 oameni, ceea ce demonstrează încă o dată că – de cele mai multe ori – este o singură persoană! În fine, distanța medie parcursă zilnic este sub 40 km! Cu aceste date rezultate din studiile grupului francez, DACIA propune prin Hipster un automobil lung de doar 3 m (adică este mai mic și decât Spring), înalt de 1,535 m și lat de 1,550 m. Ca să-l parafrazăm pe Durand, este un fel de cub pe roți. Însă unul foarte simpatic, cum nu există în industrie. Hipster are doar 800 kg, deși este un automobil în toată regula, are 4 locuri și un portbagaj de 70 l, ce poate fi extins la 500 l prin rabatarea inteligentă a banchetei spate – ceva nemaivăzut până acum.

De altfel, Hipster este plin de alegeri nemaivăzute. Stopurile cu LED sunt plasate în spatele hayon-ului de sticlă, fără a mai avea nevoie de propria carcasă de plastic. Scaunele au aplicate o plasă direct pe cadrul care definește scaunul. Geamurile laterale sunt aproape drepte – „pentru a maximiza spațiul interior”, Durand dixit – și sunt glisante pentru a elimina sistemul – fie și mecanic – de a ridica / coborî geamurile. Are doar două uși, dar cu o deschidere mare, iar scaunele față au un sistem de rabatare super simplu și eficient, care permite intrarea rapidă pe cele două scaune din spate. Evident, telefonul mobil devine cheia conectivității la bord, inclusiv cheia de intrare și pornire a mașinii. Hipster nu mai are clanțe, ci folosește o chingă atașată vertical care este „mai ușoară, mai ieftină și la fel de practică!”, după cum afirmă Durand.

Hipster are o doar 3 panouri vopsite – partea frontală și cele două uși – iar toată protecția laterală este asigurată de elemente de caroserie fabricate din Starkle – materialul patentat de DACIA și care folosește cel puțin 20% materiale reciclate. În fine, are nu mai puțin de 11 puncte de ancorare YouClip menite să ofere o diversitate de utilizări a spațiului la bord.

Apropo de asta, gazdele noastre ne-au invitat la o incursiune virtuală în Hipster, unde am experimentat inclusiv așezarea unei mașini de spălat în portbagajul extins al conceptului. A fost o experiență simpatică care te convinge că lumea virtuală propusă – de exemplu de META (de unde veneau și ochelarii folosiți la exercițiu) – este super-cool, oferindu-ți experiențe nebănuite!

Durand declara pentru AUTOpro că avem o baterie mai mică decât la Spring și că este prematur să discutăm ce tehnologie se folosește. „Ideea este să venim cu un EV foarte popular, care să ofere naveta zilnică pentru cei mai mulți cu doar 2 încărcări pe săptămână. Nu putem vorbi de o autonomie încă pentru că avem doar un concept car…” Singura informație tangibilă este indicația de la bord care afișa o rezervă de 180 Km cu 75% din baterie rămasă spre folosire. Ambiția este ca Hipster să poată reduce amprenta de carbon cu 50 % pe toată perioada de viață.

Însă cea mai importantă ambiție a lui Hipster este să devină cea mai competitivă ofertă din Europa. „Dacă ar fi să devină mașină de serie, Hipster ar trebui să plece de la cel mult 15.000 Euro, pentru a fi competitiv. DACIA vrea să redefinească conceptul de mașină populară tocmai într-o epocă în care totul devine mai scump!” Este aceeași ambiție pe care Logan a avut-o când a lansat proiectul unui automobil de 5000 Euro acum 21 de ani!

Cu acest look inconfundabil, care nu prea seamănă cu nimic din peisajul actual, cu ideile esențiale amintite, Hipster poate deveni un posibil model în gamă. Ar putea înlocui Spring, însă executivii DACIA au insistat că nu este cazul pentru că Spring va avea o nouă generație – probabil fabricată în Europa (sau măcar asta este intenția).

Dacia Spring facelift 2025
Dacia Spring facelift 2025, despre care vom vorbi pe larg în următoarele zile.

Cu alte cuvinte, Hipster ar putea deveni un model în sine care să se adreseze celor mai mici bugete, fie de tineri, fie de seniori care au nevoie de mobilitate inspirațională și nu plictisitoare, eficientă energetic și care să ofere naveta zilnică. Durand admite că la o baterie mică, cu o bună capacitate de încărcare AC remarcabilă – să zicem 7 kW – nici măcar nu este nevoie de DC fast charge – însă care poate fi pusă opțional, contra cost. 

Hipster este probabil cel mai neașteptat concept car pe care l-a oferit vreodată DACIA. Este cel mai provocator, dar nu de dragul de a intriga, ci cu perspectiva să poată deveni real într-o zi. Dacă ne întoarcem în istorie și ne amintim de Ford T sau de VW broască sau de FIAT 500, toate au reprezentat idea de mașină populară. Acum Hipster este cea mai rebelă idee de mașină populară! Poate tocmai că este cel mai provocator rebel din istorie are șanse să cucerească și piața – și nu doar sufragiile multor milioane (de asta suntem siguri) de motoriști ca un concept car!

În zilele următoare vom reveni cu noile modele de serie DACIA, dar și cu mult așteptata platformă 4×4 cutie automată la Duster și Bigster.

Articole similare

Grupurile PSA și FCA au anunțat oficial semnarea documentelor de fuziune

Robert Stan

Dezvoltarea autonomous în pericol în Marea Britanie

Filip Sîrbu

Bentley Continental GT Convertible Number 1 este o ediție specială limitată la doar 100 de exemplare

Dragos Baltateanu