AUTOpro
Stiri Romania my love

Dacia, campioană (și) la fiabilitate

După o lună august absolut senzațională, în care hatchback-ul autohton Dacia Sandero a reușit să detroneze legendarul VW Golf în topul vânzărilor la nivel european, iată că Dacia reușește să mai facă o ”victimă”. Conform unui sondaj întocmit de celebra publicație What Car, care a chestionat nu mai puțin de 16.328 șoferi britanici cu privire la problemele apărute la mașinile lor în ultimele 12 luni, Dacia este a doua cea mai fiabilă marcă de autovehicule, mică distanță de liderul clasamentului, Lexus.

Clienții au fost chestionați cu privire la defectele apărute la propriile mașini în ultimele 12 luni, dar și la costurile și durata de reparație necesare remedierii acestor defecte. Toate aceste detalii au fost exprimate apoi în procente, pentru un plus de intuitivitate. Toate mașinile analizate aveau o vechime de maximum 5 ani, ceea ce înseamnă că o mare parte din defectele apărute ar fi putut fi remediate prin intermediul garanției oferite de producători.

Rezultatele analizei de piață nu sunt deloc surprinzătoare, pentru cunoscătorii industriei auto, dar sunt de-a dreptul SF pentru o parte din conaționalii noștri, care contestă, de cele mai multe ori fără temei, marca autohtonă, cu absolut fiecare ocazie pe care o au la dispoziție. Pe locul 1, regăsim Lexus, cu un procent de 98,7%, urmat la mică distanță de Dacia, cu 97,3%, și de Suzuki și Hyundai, ce împart același procent de 97,1%.

La capitolul ”așa nu”, cele mai puțin fiabile branduri sunt, în ordinea numerelor de pe tricou, Fiat, cu un procentaj de 82%, Land Rover, cu 82,5%, precum și Ford și Nissan, cu 86,2%. În plus față de asta, precedenta generație Dacia Sandero a câștigat titlul de cea mai fiabilă mașină din segmentul său, cu un procentaj de 100% ! În același segment, la căpătul opus al clasamentului, se regăsește Ford Fiesta, cu un procentaj de doar 74,9%. Încă o demonstrație a faptului că succesul fenomenal al mărcii Dacia este pe deplin meritat. Și acesta e doar începutul…

Articole similare

EVENIMENT Exclusiv AUTOpro. Interviu Jörgen Wulfsberg, director la CEVT: REEV, mai bun decât PHEV

Florin Amariei

Grupul Stellantis va construi stații de înlocuire a bateriilor mașinilor electrice (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Drive test Ford Explorer Plug in Hybrid: Va invitâm să… Explorer

Dan Vardie

Leave a Comment