Cetăţenii care vor dori să înmatriculeze un autovehicul vor putea în curând să parcurgă procedura exclusiv online, pe platforma Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări.
Măsura este prevăzută într-un proiect de lege inițiat de deputatul USR Radu Miruță, actual ministru al Economiei, și adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.
Acum îți vei putea face cont online fără să mai fii nevoit să mergi la DGPCI ca în 2024

Procesul de înmatriculare a fost parțial digitalizat în 2024, însă nu integral: utilizatorii erau obligați să facă cel puțin o vizită fizică pentru a primi datele necesare accesului în platformă.
Considerând această situație o incoerență administrativă, Radu Miruță a încercat să elimine bariera încă din momentul dezbaterii OUG nr. 38/2023, care a introdus semi-digitalizarea procedurii. Ulterior, a depus un proiect de lege separat, adoptat acum de Parlament, potrivit USR, transmite News.ro.
Noua lege obligă Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DGPCI) să creeze conturile de utilizator direct pe site-ul instituției. Serviciul înmatriculări va transmite cetățenilor datele de acces printr-un flux complet digital, fără interacțiune la ghișeu.
„Le mulțumesc colegilor parlamentari care au înțeles că, fără digitalizare, chiar și prin pași mici, România nu își poate valorifica potențialul. Am inițiat acest proiect din opoziție, am auzit că «nu se poate», și totuși s-a putut! Este o formă de igienă civică să reducem drumurile inutile la ghișee atunci când putem construi alternativa online. Le mulțumesc și colegilor din MAI care fac eforturi vizibile pentru ca această lege să devină o practică firească în România”, a declarat Radu Miruță, deputat USR și ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.


Înmatriculări auto fără cozi: totul trece online
În prima etapă, serviciul online de înmatriculări al SPCRPCIV este accesibil doar persoanelor care au domiciliul sau sediul în Municipiul București, urmând ca sistemul să fie extins treptat și către alte localități din țară.
Prin platforma digitală dezvoltată și administrată de SPCRPCIV, atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot realiza complet online procedura de transcriere a dreptului de proprietate asupra unui vehicul — adică înmatricularea pe numele noului proprietar a unei mașini deja înmatriculate în România. Utilizatorii pot încărca documentele necesare și achita costurile aferente certificatului de înmatriculare și, după caz, ale plăcilor cu număr de înmatriculare, relatează EVMarket.
Noile operațiuni permit finalizarea procedurilor fără a mai fi nevoie de deplasări la sediile serviciilor de permise și înmatriculări sau la direcțiile fiscale locale. Platforma transmite automat autorităților fiscale toate informațiile necesare pentru înscrierea sau radierea vehiculului, fie că vorbim despre transcrierea dreptului de proprietate, radierea mașinii ori eliberarea unui nou certificat de înmatriculare.
La finalul procesului, certificatul de înmatriculare este trimis proprietarului prin poștă, iar dovada provizorie îi este transmisă imediat prin e-mail. Pe lângă cele două noi funcționalități introduse, platforma permite deja depunerea online a cererilor pentru radierea unui vehicul din circulație, păstrarea combinației numerelor de înmatriculare, emiterea unui duplicat al permisului de conducere sau eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare.

