Constructorul francez de automobile de mașini sport Alpine va dezvălui cu ocazia Salonului Auto de la Paris noul concept A390_β.
Până atunci, compania din Hexagon a publicat o imagine teaser cu prototipul care prefigurează un viitor model electric sport.
Viitorul model sport electric Alpine de serie va debuta în 2025
În urmă cu câteva zile, Grupul Renault a anunțat că va aduce la Paris șapte modele noi ale mărcilor pe care le deține, inclusiv noua Dacia Bigster. Printre acestea își va face loc și conceptul Alpine A390_β, care anunță un automobil „sport fastback” pur electric.
Prototipul va fi expus alături de Alpenglow Hy6, A290 și A110 la show-ul automobilistic din capitala Franței. Versiunea de serie va intra în producția de serie în cursul anului viitor, la uzina din orașul Dieppe.
Până la premiera mondială, programată pentru 11 octombrie, francezii au publicat o fotografie teaser. Aceasta dezvăluie silueta conceptului, care este o berlină de tip fastback cu cinci uși. Deocamdată, cei de la Alpine nu au dezvăluit detaliile tehnice ale acestui vehicul.
În vara anului 2023, Alpine a descris modelul drept un crossover GT de segment C, care ar urma să joace un rol important în tentativa mărcii să atingă pragul de rentabilitate în 2026. Acesta, împreună cu alte viitoare modele, ar putea fi oferit la nivel global, urmând să ajungă chiar și în Asia și SUA, începând cu 2027.
Mai știm, de asemenea, că numele A390_β are o anumită semnificație. Denumirea „A390” urmează același tipar ca A290: cifra 3 indică dimensiunea conceptului, iar 90 sugerează că avem de-a face cu un vehicul versatil, destinat utilizării zilnice. Deși detaliile sunt puține, știm că A390 va avea o semnătură luminoasă frontală distinctivă și un profil elegant.
Este de așteptat ca viitorul A390 de serie să împartă platforma cu Renault Scenic E-Tech și Nissan Ariya. Diferența o vor face o serie de ajustări tehnice specifice Alpine, similare cu modificările A290 (foto sus).