AUTOpro
Eveniment Generale Stiri

Noutățile Ford de la Salonul Auto de la Detroit

Ford F150 Power Stroke

După ce mai toată lumea de pe bătrânul continent pune la zid motorul Diesel, iată că americanii au altă părere, ca de obicei, diametral opusă de cea a europenilor.

Cel mai bine vândut automobil al tuturor timpurilor, Ford F150, a primit pentru prima oară în istoria sa absolut uimitoare derulate pe parcursul a 13 generații (!), un motor … Diesel. Probabil în această clipă puriștii pick-up-urilor americane heavy-duty au căzut de pe scaun, și au început să se închine, crezând că vine sfârșitul lumii.

Un Diesel pe uriașul truck american care domină topurile vânzărilor de pe piața americană de câțiva ani buni încoace (nici mai mult nici mai puțin decât 41 de ani) ? Răspunsul este da. Noul Diesel, care va echipa versiunea Power Stroke a lui F-150 a fost dezvoltat unde altundeva decât în … Europa, în cadrul centrului de cercetare Dagengham, din UK, un centru de excelență pentru dezvoltarea motoarelor Diesel sofisticate, conform lui Stephen Gill, directorul diviziei europene de Powertrain Engineering din cadrul Ford.

Noul motor este un V6 cu o cilindree de 3 litri, și livrează 250 CP, respectiv 596 Nm, încă de la 1750 rpm. Cu acest motor, F-150 poate tracta până la 5.171 kg, având totodată o capacitate de încărcare în benă de 916 kg, toate în condițiile unui consum extraurban (highway, conform ciclului american EPA) de 7,84 l/100 km.

Dave Filipe, VP Global Powertrain Engineering, declara, la prezentarea modelului, că “oferim tuturor proprietarilor de truck-uri care sunt în căutarea economiei de combustibil atunci când efectuează activități de tractare sau transport de mărfuri noua unitate de propulsie V6 de 3 litri, care arată că visele pot deveni realitate! Pe măsură ce îl pui la treabă, vei aprecia din ce în ce mai mult capacitățile sale de tractare și încărcare fără rival, precum și eficiența sa uimitoare la pompă!”.

Pentru reducerea masei și creșterea rezistenței motorului, blocul motor este realizat din fontă cu inserții de grafic, arborele cotit fiind realizat din oțel forjat. Motorul mai dispune de o turbosuflantă cu geometrie variabilă și de un sistem de injecție de ultimă generație commonrail care lucrează la 2.000 de bar.

Motorul este cuplat la o transmisie automată cu 10 trepte de viteză SelectShift®, acesta având la dispoziție și un sistem Start-Stop pentru reducerea consumului de combustibil.

Ford EDGE ST

Ford a mai prezentat la Detorit și primul său SUV modificat de echipa Ford Performance, în persoana lui Edge ST. Acesta dispune sub capotă de o unitate de propulsie cu șase cilindri dispuși în V de 2,7 litri care produce 335 CP, respectiv 515 Nm, care sunt transmiși unei cutii de viteze automate cu opt trepte, care transmite cuplul rezultant tuturor celor patru roți prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală cu distribuție inteligentă a cuplului, care este ajutat și de o suspensie modificată față de modelul de serie.

Pe lângă asta, Edge ST poate fi echipat opțional și cu frâne mai performante, ascunse sub titulatura peformance brake package. Noul mod de conducere Sport transformă radical SUV-ul american, acesta având un timp de răspuns mult mai mic la apăsarea pedalei de accelerație, precum și schimbări de trepte foarte aproape de linia roșie a turometrului, pentru senzații tari. Șoferii se pot bucura în plus și de schimbarea manuală a treptelor prin intermediul padelelor din spatele volanului.

La nivel estetic, Edge ST vine cu modificări estetice subtile, dar doar pe alocuri. Spre exemplu, partea din față este dominată de grila față hexagonală de mari dimensiuni, și de farurile restilizate. În lateral, jantele de 21 de inch lasă să se întrevadă etrierele roșii de mari dimensiuni. Partea din spate ascunde două evacuări rectangulare, cam mici după părerea noastră, care oferă un sunet cu totul și cu totul special în modul sport.

Odată cu noul Edge ST, Ford a prezentat și noile îmbunătățiri cu care va veni întreaga gamă Edge începând din acest an. Printre acestea, amintim sistemul Post-Collision Braking, care frânează automat vehiculul după ce acesta detectează că a avut loc o coliziune.

Sistemul Evasive Steering Assist asistă șoferul în manevrele de evitare ale unui obstacol apărut în calea vehiculului. Sistemul de pilot automat auto-adaptiv dispune de funcțiile Stop-and-Go și Lane Centering pentru călătorii cât mai liniștite.

Ford Ranger

Ford a prezentat la Detroit și versiunea US-only a pick-up-ului său global Ford Ranger. Ranger se întoarce așadar după șapte ani de pauză pe tărâmuri americane, unde acesta vine să răspundă nevoilor clienților americani de pick-up-uri (truck-uri) care sunt în căutarea unui pick-up de clasă medie accesibil, fiabil și ușor de manevrat care să le satisfacă nevoile de mobilitate.

Producția noului model va începe spre sfârșitul acestui an în fabrica Ford din Michigan. Nu este greu de intuit faptul că modificările de pe versiunea americană a lui Ford Ranger își vor face apariția în scurt timp și pe modelul destinat piețelor globale. Sunt chiar șanse ca versiunea pentru Europa să fie afișată publicului în martie, la Salonul Auto de la Geneva.

Ranger va avea sub capotă celebrul motor de 2,3 litri EcoBoost prezent și pe Mustang, care va fi cuplat exclusiv la o transmisie automată cu 10 trepte de viteză. La nivel de versiuni, singura diferență vine la versiunea vârf de gamă, care se va numi Lariat, nu Limited ca pe modelul global, aceasta urmând a fi disponibilă cu două tipuri de finisări, Chrome sau Sport.

Ranger, care dispune de o caroserie așezată pe un șasiu realizat din oțel de înaltă rezistență, a fost supus acelorași teste heavy duty la care a fost supus și fratele său (mult) mai mare F-150. La nivel de design, noul Ranger nu se diferențiază foarte mult de modelul global din care provine, singurele diferențe regăsindu-se la nivelul farurilor, stopurilor, și grilei frontale, mai generoase la modelul american.

Interiorul versiunii americane este identic cu cel al versiunii globale, Ranger putând fi echipat și cu sistemul de infotainment SYNC 3 cu ecran de 8 inch cu acționare tactilă. Panoul de bord folosește tot același layout, cu indicatorul analogic al vitezei, care este flancat de cele două ecrane LCD care pot fi configurate individual.

La fel ca modelul global, Ranger vine cu punte rigidă pe spate și punte independentă pe față, versiunile FX2 și FX4 venind în standard și cu sistem de blocare a diferențialului punții spate. Diferențele față de modelul global se regăsesc la nivelul capabilităților în off-road, Ranger dispunând de sistemul inovativ Terrain Management System prezent și pe F-150 Raptor, care dispune de patru moduri diferite de conducere, normal, iarbă, pietriș și zăpadă, noroi și rădăcini, respectiv nisip. În plus, Ranger FX4 echipat cu pachetul Off-Road vine și cu sistemul Trail Control, un fel de pilot automat pentru deplasarea în off-road.

În standard, Ranger vine cu sistem de frânare automată, sistem de menținere al benzii de rulare, precum și cu sistem de avertizare a unghiului mort. Vârful de gamă Lariat mai vine și cu sistem de detecție al pietonilor, precum și cu un sistem de cruise control auto-adaptiv.

 

Articole similare

UE vrea să interzică vânzările de mașini pe combustie internă din 2035

Florin Amariei

Nissan închide uzina din Barcelona

Robert Stan

Volkswagen și-a vândut uzina din Rusia pentru 125 de milioane de euro

Mihai Morcovescu

Leave a Comment