AUTOpro
AUTO pro Exclusiv Extra Generale Inside story

Premieră mondială – Primul producător de automobile din Vietnam!

VINFAST este primul producător de automobile al Vietnamului. Este și cel mai rapid start-up din industria auto mondială, un proiect de dimensiuni financiare fără precedent la nivel mondial. AUTOpro are povestea incredibilă, direct de la fața locului, în premieră mondială absolută! Dan Vardie a fost invitat personal – vezi scrisoarea de bun venit în facsimil – la Hanoi în Vietnam pentru a discuta cu cei mai importanți top executivi ai noii companii.

AUTOpro a avut acces in exclusitate națională la programul inițiat de Juriul European AUTOBEST care a dus un număr de doar câteva medii de presă renumite la nivel mondial în inima „imperiului” VINGROUP. Este pentru prima dată când mass media are acces la VINFAST! Dacă pentru cei mulți dintre noi – europeni sau americani – numele celui mai important grup economic privat din Vietnam este absolut necunoscut, pentru țara din Asia de Sud Est , VINGROUP reprezintă foarte mult…

Povestea începe acum 25 de ani când un tânăr vietnamez absolvent al Moscow Geological Prospecting Institute, pleca în legendara sa călătorie în Ucraina, la bordul unui automobil Lada. Acolo, tânărul geolog Phạm Nhật Vượng a fondat o firmă de fast food cu paste de orez deshidratate. Poate greu de crezut pentru unii dar în 2009, gigantul elevețian Nestle i-a plătit lui Pham 150 mil $ pentru compania sa! Cu acești bani a revenit în Vietnam unde a consolidat bazele puse încă din 2001 ale unei afaceri în turism și ospitalitate care avea să funcționeze foarte bine.

Până anul trecut, VINGROUP se dezvoltase exponențial în domeniul real estate cu mai multe categorii de proiecte rezidențiale, în entertainment cu parcuri tematice și animație, retail în super și hipermarket-uri, mall-uri, educație, sănătate și agricultură. Anul trecut pe 2 septembrie au fost puse bazele lui VINFAST, primul producător de automobile din Vietnam iar anul acesta la începutul verii, a luat ființă VINSMART, compania care se va concentra pe viitorul IT, noi tehnologii și produse digitale, noi materiale de avangardă.

Pe 11 septembrie veți avea primele detalii aici pe site-ul nostru în exclusivitate ale unui story incredibil. Iar în următorul număr din revista AUTOpro avem povestea completă, spectaculoasă a celui mai nou producător de automobile, „Big time, Big money!”

 

Articole similare

În Polonia, Suzuki Vitara este cea mai bună mașină din categoria “For Every Road”

administrator_autopromag

Grupul Hyundai-Kia va investi 80 milioane euro în producătorul croat de automobile electrice Rimac

4 milioane de automobile Dacia au fost sărbătorite

administrator_autopromag

Leave a Comment