AUTOpro
Generale

Premieră Ferrari la Frankfurt: 458 Speciale

La ediția din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt, pe lângă obișnuitele prototipuri și studii de design, sunt așteptate numeroase modele noi, plus multe alte versiuni speciale ale celor aflate deja în producție. Iar în ceea ce privește ultima categorie, vor fi cu siguranță câteva nume grele care pur și simplu vor electriza audiența, lăsând într-un con de umbră toate celelalte noutăți venite din partea unor producători mai… hai să le spunem modești.

Iar unul dintre constructorii care nu a dezamăgit niciodată în ceea ce privește premierele prezentate la marile saloane automobilistice este Ferrari. Ei bine, se pare că italienii și-au făcut sârguincios temele pentru această ediției a Salonului Auto de la Frankfurt, pregătind o versiune îmbunătățită a mult apreciatului 458 Italia. Denumit 458 Speciale, acesta se dorește un succesor al performantelor 360 Challenge Stradale și 430 Scuderia, adică o variantă hardcore, mai ușoară dar mai puternică a lui Italia. Primele zvonuri anunțau o altă denumirea „Monte Carlo” pentru acest model, dar cei de la Ferrari nu se lasă niciodată influențați de rumorile din presă când vine vorba de numele pe care îl vor purta viitoarele sale modele. Însă, lăsând la o parte ce nume va sta inscripționat pe acest 458, cu adevărat importante sunt specificațiile noului model al constructorului de la Maranello.

l

Pentru început, propulsorul V8 de 4,5 litri a fost revizuit discret, puterea dezvoltată ridicându-se acum la 605 CP la 9.000 rpm (de la 570, cât dezvoltă Italia), în timp ce cuplul maxim rămâne la același valoare de 540 Nm la 6.000 rpm. Însă masa specifică de doar 2,13 kg/CP (458 Italia are 2,42 kg/CP) nu putea fi atinsă doar prin acest spor de 35 CP, așa că 458 Speciale a trecut și printr-o cură de slăbire menită să-i reducă masa proprie până la 1.290 kg, cu aproape 200 kg mai puțin decât modelul „convențional”. Aerodinamica adaptivă – pe care Ferrari dorește să o integreze de acum înainte la toate modele nou-lansate – are un aport important în atingerea unor performanțe de-a dreptul uluitoare: 0-100 km/h în 3,0 secunde și 0-200 km/h în 9,1 secunde. Cu un timp de 1:23.5 reușit pe circuitul de la Fiorino, 458 Speciale este cu doar 5 sutimi mai lent comparativ cu mult mai puternicul F12 Berilinetta, care beneficiază de aportul unui motor V12. Inginerii de la Maranello au pregătit și un sistem Side Slip Angle Control care lucrează împreună cu diferențialul electronic cu alunecare limitată pentru a îmbunătăți comportamentul la limită, în timp ce anvelopele Michelin Pilot Sport Cup 2 ajută noul Speciale să atingă acceleraţii laterale de până la 1,33 g.

l (4)

Parafrazând toate aceste specificații, 458 Speciale va deveni un concentrat de superlative în universul modelelor de serie. Astfel, acesta va avea cea mai mare putere litrică a unui motor aspirat, cel mai rapid timp de răspuns (nu știm încă ce înseamnă asta), cea mai aerodinamică formă a caroseriei din istorie și va fi capabil să atingă cele mai mari acceleraţii laterale din segment. Prețurile nu au fost încă anunțate, însă ne putem imagina că vor fi substanțial mai piperate comparativ cu ale unui 458 Italia. În plus, prețul nu e singurul pas către achiziționarea unui Speciale, pentru că după cum știm, Ferrari are un mod foarte selectiv de a-și alege clienții, mai ales când vine vorba de versiuni atât de… speciale.

Text: Alin Ionescu
Foto: Producător

Articole similare

Scrisoarea lui Luca de Meo către Europa: Pledoarie pentru o industrie auto durabilă și competitivă

Mihai Morcovescu

Tesla Model Y primește un kit de tuning semnat de germanii de la Novitec

Mihai Morcovescu

JaguarLandRover lucrează la un sistem care citeşte gândurile şoferului

administrator_autopromag