AUTOpro
Generale Romania my love Stiri

Ford începe astăzi la Craiova producția europeană a noului SUV EcoSport pentru a acoperi cererea în creștere a clienților acestui segment

 

  • Producția noului SUV Ford EcoSport începe astăzi la Craiova pe fondul cererii în creștere a clienților din acest segment, aducând noi locuri de muncă în Europa.
  • Ford a investit până la 200 de milioane de euro la Craiova pentru a construi noul EcoSport. Investiția totală pe care Ford a realizat-o la Craiova începând cu anul 2008 depășește un miliard de euro.
  • Producția noului EcoSport creează 1700 de locuri de muncă noi la foarte apreciata fabrică românească. La finalul anului, Craiova va ajunge la 3900 de angajați. SUV-ul care va fi produs la Craiova va fi vândut pe 56 de piețe de pe patru continente.
  • Versiunea restilizată a lui EcoSport oferă un interior mai sofisticat, un puternic și eficient motor diesel Ford EcoBlue de 1.5 litri, sistemului Intelligent All Wheel Drive și o versiune sportivă ST-Line.

CRAIOVA, România, 12 octombrie 2017 – Ford a început astăzi la Craiova producția noului SUV de clasă mică EcoSport, țintind segmentul aflat în cea mai accelerată creștere din Europa.Decizia de a construi noul EcoSport în Europa în locul continuării importului său de la fabrica Ford din Chennai, India, va ajuta Ford să se ridice la cererile în creștere ale clienților din acest segment.

lansare EcoSport 5“EcoSport este un nou exemplu al modului în care Ford își construiește operațiunile pe baza avantajelor propriei game – implicit pe baza unor SUV-uri de clasă mondială”, a declarat Steven Armstrong, vicepreședinte al grupului și președinte al Ford Motor Company Europa, Orientul Mijlociu și Africa. “Odată cu creșterea cererilor pentru EcoSport și în general pentru SUV-urile din această categorie, este momentul oportun pentru a reloca producția în Europa pentru a ne ridica le nivelul cerințelor clienților noștri”.

lansare EcoSport 7

Președintele României Klaus Iohannis, Primul Ministru Mihai Tudose și alte personalități politice naționale și locale s-au alăturat celor aproape 4000 de angajați Ford în momentul în care de pe linia de asamblare a fabricii din Craiova a ieșit primul exemplar EcoSport.

lansare EcoSport 6Excelența sa, Președintele României Klaus Iohannis a declarat: „Prin lansarea noului model Ford, industria auto din România își creează o reputație tot mai puternică pe piața auto europeană. Aceste performanțe trebuie consolidate în continuare, prin asemenea proiecte de investiții ambițioase, prin profesionalism și competitivitate. România are un potențial economic deosebit, fapt confirmat deja de Ford și de mulți alți investitori importanți. Îmi exprim speranța că modelul Ford EcoSport va deveni o nouă poveste de succes a companiei Ford şi a industriei auto românești.”

lansare EcoSport 3

Vânzările de SUV-uri pe cele 20 de piețe tradiționale europene importante pentru Ford au crescut anul trecut cu 27% și au adunat un sfert din totalul înmatriculărilor de autoturisme. SUV-urile Ford au crescut în vânzări cu mai mult de 30% în 2016 și plusează cu o creștere de 27% în primele opt luni ale anului 2017.

lansare EcoSport 2

SUV-urile înseamnă, de asemenea, mai multe locuri de muncă. Până la finalul anului, Ford plusează cu 1700 de poziții noi la Ford Craiova, totalul atingând 3900 de locuri de muncă în zona producției de vehicule și în cea de producție de motoare. Investiția totală pe care Ford a realizat-o în complexul de top de producție de la Craiova începând cu martie 2008, momentul preluării facilităților, depășește un miliard de euro.

lansare EcoSport 1

Craiova va fi singura sursă de producție EcoSport pentru Europa (cu excepția Rusiei). În total, fabrica va livra SUV-ul Ford pe 56 de piețe de pe patru continente. Acestea includ piețe foarte diverse precum Marea Britanie, Noua Caledonie (Oceania), Turkmenistan (Asia Centrală) sau Africa de Sud. Alături de noul EcoSport, echipa Ford Craiova va continua să producă motorul Ford 1.0 EcoBoost, singurul câștigător al titlului “Motorul Internațional al Anului” timp de patru ani consecutivi.

Articole similare

Hyundai mizează pe noul i10 pentru a-și majora cota de piață

administrator_autopromag

NIO prezintă noul SUV electric de dimensiuni medii EL6

Mihai Morcovescu

Volkswagen ID.7 va oferi un sistem de climatizare inteligent care va depinde de poziția Soarelui (cu video)

Mihai Morcovescu

Leave a Comment